Partea a 3-a – Singuratatea

Daca frica este cauza, si curajul este remediul, atunci cu siguranta singuratatea este efectul.

Din nefericire singuratatea nu este un efect doar al fricii, ci si a izolatiei, a nervilor, a rautatii,a nebuniei, a incapatanarii, iar un lucru cu adevarat trist este ca singuratatea este si un efect al varstei. La cele anterioare li se mai adaoga neincrederea atat in sine cat si in ceilalti si refuzul.

Parerea mea este ca nimic nu poate fi mai rau decat sa ramai singur. Pe masura ce singuratatea se accentueaza sentimentul si starea de neapartenenta devin din ce in ce mai apasatoare. Cine zice ca sa fii singur e bine, si ca e suficient sa fii doar tu cu tine, acela minte. E tortura cea mai rea. Sa nu ai cui spune ce simti, intamplarile si experientele prin care treci, sa nu ai un umar pe care sa plangi atunci cand ti-e greu, sa nu ai cine sa iti spuna o vorba buna si calda, sa te imbratiseze, sa te sarute pe frunte, sa te mangaie indiferent daca iti merge rau sa bine. Nimeni sa te cuprinda in brate sa te faca sa te simti in siguranta si ocrotit(a), sa-ti stearga lacrimile cand plangi, sa simti ca este cineva cui ii pasa de tine.

Sa fii intr-o camera in care sunt doar obiecte inerte, mobila in general. Ca si accesorii sa fie un televizor, un calculator (fara sa fie conectat la internet). Te uiti la un film, o stire, un joc pe calculator, o melodie, dar la un moment dat totul devine monoton si plictisitor ca si cum ar lipsi ceva. Nu auzi nici o voce care sa te intrebe ce faci, o pereche de brate care sa te cuprinda, o inima pe care sa o auzi batand intr-un piept si care sa stii ca bate pentru tine.

Cand esti singur, sa luam spre exemplu o siuatie banala, ceva ce nu facem des, sa privim pe geam. In situatia in care nu suntem singuri la ce privim cand ne uitam afara? In general privim la blocuri, la cer, orizont, etc. Intr-un astfel de caz fara a fi nevoie de cuvinte, persoana in cauza vine si ne cuprinde in brate, si priveste afara cu noi, iar noi ne simtim bine, si mai mult decat atat suntem ocrotiti.

Ei cand sutem singuri nu mai putem spune acelas lucru. In momentul in care privim afara nu ne mai uitam la cer, blocuri etc, ci ochii nostri vin “mai aproape de casa” sa spunem asa. Mai exact ne uitam la persoanele de pe strada, sau daca suntem noi pe drum la cei ce sunt imprejurul nostru. Si culmea, nu vedem persoanele singure, ci doar pe cele “ocupate”. Le vedem sarutandu-se, de mana sau imbratisati si ne uitam la singuratatea noastra si ne dam seama ca toate acestea ne lipsesc si chiar tanjim dupa astfel de gesturi, si dupa cum am mai zis aceste momente ne surprind sa fim pe drum , intr-un parc, intr-un autobus, pe strada chiar, ne fac sa cadem pe ganduri. Totul culmineaza cu doua “subedeznodaminte” care se reunesc intr-unul singur.

Primul “subdeznodamant” s-ar derula in momentul in care vedem un cuplu de oameni inaintati bine in varsta care se sprijina unul pe celalalt dar si pe cate un baston, dar chiar si asa pe fata lor ridata de trecerea vremii si a greutatilor vietii si amprenta anilor se vad ca ochii le sunt luminosi, expresia fetei, modul in care-si vorbesc, uneori chiar se alinta unul pe altul cu expresii care tinerilor li se par demodate, invechite, arhaice sau chiar false, dar cu o greutate enorma si de o insemnatate aparte pentru ei, te poate induiosa o astfel de priveliste pana la lacrimi. Dupa ce ii vezi ramai cu o nostalgie si cu parere de rau pentru ca pe tine te apasa singuratatea.

Al doilea “subdeznodamant” incepe sa ia forma cand ajungi, in special seara acasa. Pana ajungi sa aprinzi lumina trec cateva secunde. Acele momente sunt apasatoare si sumbre, mormantale chiar.

Intr-un final se face lumina, si vezi ca esti doar tu, nimeni nu itzi ureaza un bun venit, nimeni nu te salute, nu te ia in brate, nu te saruta,nu te intreaba cum ti-a fost ziua, nu ai cui sa povestesti intamplarile de peste zi, emotiile prin care ai trecut, bucurii, necazuri, realizari, esecuri.

Singur, doar tu si cu tine si linishtea apasatoare din jur. Ti se face groaza chiar sa itzi faci ceva sa manaci. Cauti ceva asa “la rece”, “la botul calului” sau “din brisca” cum se mai zice. Pornesti calculatorul sau televizorul sa te uiti la un film. Ca prin minune filmul se “nimereste” a fi unul in care personajele lupta pentru fericirea lor, iar in final chiar ajung la acea fericire pe care o cauta.

In tot acest timp pe tine cine te tine in brate, cine te mangaie, sa te alinte, sa fie tandru(a)? In final intr-o liniste inmormantala, deranjata doar de sunetul televizorului, a unei masini care trece pe strada, o sirena care suna sinistru in departare, mieunatul unei pisici sau latratul unui caine, in jur nimeni si nimic ceea ce ne duce la “marele” deznodamant si anume DEPRESIA. Despre aceasta notiune mai pe larg in postul urmator.

Acum sa ne reintoarcem la subiectul acestui post – singuratatea.

Cine a spus ca “singuratatea e mai dura decat moartea” nu a mintit. De murit, mori doar o singura data. Si singuratatea duce tot la moarte. In general la cea a sufletului, dar sunt cazuri in care poate duce chiar si la o moarte propriu-zisa. De ce spun asta? O nenorocire se poate intampla. Facem baie, alunecam in vana cu apa, ne lovim la cap, ne pierdem cunostiinta si ne cufundam sub apa. Inevitabil ne inecam si murim. Singuratatea omoara. Singuratatea mai poate omora pe cineva in momentul in care ii moare sufletul.

Singur, o persoana de succes, are tot ce isi doreste material si professional, si auzim despre ei k si-au luat propria viata. In biletele de adio doar atat lasa scris ca este singur si nu mai poate suporta singuratatea. Inca o dovada: singuratatea omoara.

In ceea ce priveste sufletul, ei aici este mai delicat, e mai sensibil. Pana la moartea lui, efectele sunt de-a dreptul devastatoare. Intai singuratatea ne “mananca” sa spunem asa “cheful de viata”, iar de acolo cad toate. NU mai vrem nimic, nu ne mai place de nimeni, iar totul devine o rutain in care noi devenim niste roboti auto-programati sa urmam acea rutina, iar abilitatea de a ne sustrage de la acea rutine devine din ce in ce mai greu de utilizat, pentru ca intr-un final sa dispara complet.

Poate suna dur, chiar terifiant, dar singuratatea este ca un cancer care ne cosuma toata vlaga, cheful de viata, energia, si chiar linishtea sufleteasca. Spre deosebire de cel fizic, care poate recidiva dupa indepartare, cel sufletesc are ca unica vindecare permanenta tot curajul.

Nu spun ca singuratatea nu este buna niciodata. Suna contradictoriu cu tot ce am scrs pana acum, nu? Dupa ce trecem printr-un esec, putina singuratate nu strica, ci chiar ajuta, dar daca o lasam sa se manifeste, ce am scris pana acum devine valabil 100%.

La inceput am spus ca singuratatea este un efect al izolatiei. Din pacate fericirea nu bate la inima unei inimi izolate de toti, tot si toate. Fie ca ne izolam sin cauza unui esec si petrecem mult timp in izolare din cauza la fel a unei fantezii, a unei obsesii, a fricii a neincerederii in sine sau in altii, a faptului ca nu mai avem incredere in abilitatiile noastre sau a altora, fericirea sau buna-starea nu va bate la usa noastra doar asa ca nu au ele ce sa faca sau unde sa mearga, norocul nici atat, ci lasa loc depresiei si ghinionului. Nu ca nu ar exista si exceptii, dar tocmai acele exceptii intaresc regula. O astfel de exceptie, in care sa scapam de singuratate si de depresie printr-o “minune” se intampla odata la 10 milioane, insa daca noi asteptam sa fim acea exceptie, ei bine bfta, nu cred ca se va intampla curand. Se intampla insa des ca fericirea sa treaca prin dreptul nostru si sa se opreasca, iar noi ce facem? Stam in izolarea noastra si o lasam sa treaca mai departe, si uneori ii strigam chiar sa se grabeaasca sa plece odata.

Iar noi ramanem cu izolarea noastra, singuri si fara nici o alinare. Tanjim chiar dupa acea alinare, insa fericirea a luat-o cu ea, si cand intr-un final deschidem usa si passim afara si vedem ca “nu e nimeni pe drum”, pe unii I cuprinde depresia si se izoleaza din nou, altii fac cativa pasi sa vada daca prind macar o farama de fericire din urma, dar raman dezamagiti si efectul e acelas. Din cauza izolarii se poate ajunge chiar si la o forma de nebunie. Singuratatea iti ia mintile la propriu nu doar la figurat.

Devii chiar obsedat, cu ochii in patru si frica te cuprinde, te ghemuiesti in incaperea izolarii tale, intr-un ungher intunecat, sit ii ochii larg deschisi si urechile ciulite si tresari la cel mai mic zgomot sau semn, pana totul trece chiar si in paranoia.

Un alt motiv este si incapatanarea. OK. Am trecut printr-un esec fie sentimental fie social fie professional. Renuntam sa mai luptam, sa ne mai zbatem, si ne incapatanam sa nu mai facem nimic. Refuzam tot si toate, orice oferta, orice argument, inclusive iubirii.

Nu nu nu si nu, orice ar fi NU! Incapatanare in toata regula. Intotdeauna ne este scoasa in cale sansa de a ne implini pe toate planurile si in special pe cel sentimental. Dar ne incapatanam, mai ales cand e vorba de sentiment, sa ne mai lasam in voia ei, sau mai bine sa o imbratisam, sa o apucam si dam cu picioru la sansa pe care o primim. De ce? Pentru ca ne incapatanam si nu renuntam la frica, la obsesii, nebunii sau la alte lucruri si sentimente de acest gen, iar deznodamantul ramane neschimbat: singuratate totala si depresie.

O alta latura prin care ramanem singuri e refuzul de a trai in prezent si continuarea de a trai in trecut. Trecutul este trecut, nimeni si nimic nu poate schimba trecutul. E ca si cum am avea un zid in spatele nostru, si la fiecare pas facut calea de intoarcere ne este blocata. Traind in trecut, ratam prezentul si stricam viitorul, unul fericit din cauza refuzului, cu singuratatea. Obsesii, ganduri despre ce ar zice sau cum ar reactiona cel sau cea din trecutul nostru, persoana care nu are nici cel mai mic interes despre ce, cum, cat vrem noi sa credem ca ar fi macar curios, dar nu e nici curios nici nu-i pasa si nu are nici un interes despre persoana noastra. In astfel de cazuri ni se scoate in fata o persoana care isi astern nu doar iubirea, ci si inima si chiar viata, si nu sunt doar etalate ci daruite, ori provoc pe oricine sa gaseasca daruri mai pretioase pe lumea asta.

Dar refuzam cu incapatanare sa le acceptam, doar pentru ca nu renuntam la trecut, de parca am renunta la noi insine. Nu va fie frica,nu pierdeti nimic, din contra doar de castigat aveti.

Ca si toate celelalte, traitul in trecut isi etaleaza deznodamantul sau: singuratate si depresie.

In concluzie am o intrebare pentru fiecare: ce alegeti? Singuratate si depresie sau fericire?

Grea intrebare nu? Si totusi usoara, si totul depinde de alegerile pe care le facem. Timpul in acest caz nu este de ajutor, asa ca alegeti repede. Va urez succes si bafta.

Hai sa nu lasam ca vremea sa treaca...

Frica, curajul si Singuratatea

Partea a doua - Curajul

Curajul. Ce este? De unde vine? Mai exact cum il gasim? In post-urile anterioare am vazut ce este si de unde vine frica si ce consecinte are, dar tot odata am vazut ca asmeni unei boli, si frica are leacul ei, si acest leac miraculous este Curajul.

In opinia mea curajul este acel sentiment nebunesc, as putea spune, care ne ajuta, chiar ne impinge sa ne aventuram in ceva necunoscut. De multe ori frica ne opreste sa facem unele greseli care nu doar ca ne-ar schimba viata, dar ne-a putea chiar distruge. Curajul in schimb este acela care ne arunca in neant ca sa descoperim ceva frumos, ceva bun chiar, care din frica poate nu l-am descoperi. Dar chiar si curajul are ceva malefic in el. Ca si orice medicament , curajul poate avea si reactii adverse, si din cauza lui sa gresim si sa pierdem mai mult decat ne-am imaginat vreodata, dar parca totusi riscurile nu par asa mari si modul prin care trecem prin repercursiuni nu este unul atat de tragic. Da, suferim din cauza curajului , dar de cele mai multe ori acesta ne salveaza de la multe frici.

Si poate nu doar de la frici, cat de la situatii neplacute. Multe pe acest subiect nu prea sunt de spus, dar de cele mai multe ori ne intrebam cum de cineva a avut atata curaj incat sa faca anumite lucruri, egal ca a iesit rau sau bine.

Ei, acest sentiment este insotit intoteauna de o persoana, de increderea in sine si de vointa. Rare sunt cazurile in care gasim singuri curajul sa facem ceva sau sa mergem mai departe sau chiar sa trecem peste o situatie traumatizanta si chiar sa ne gasim fericirea, fericire pe care multa lume o rateaza pentru ca nu mai are curajul sa se mai lase prins sau ma bine zis nu mai lasa sentimentele sa-si spuna cuvantul.

Sunt persoane care stau si analizeaza situatia pe toate fetele pana sa ia o decizie pro sau contra. Calculeaza fiecare variabila si ridica ipoteze de cum ar putea iesi la final. Nu zic nu. E bine sa analizam situatia, dar cu cat analiza si calculele iau din ce in ce mai mult timp cu atat curajul de a mai face ceva sau a lua o decizie se diminueaza sau chiar dispare, iar daca finalul nu este acela scontat suferim si ne intrebam de ce. Timpul si frica si analiza indelungata sunt elementele necesare neutralizarii curajului.

La celalalt pol, avem persoanele care analizeaza scurt iau decizia si se avanta, si de cele mai multe ori acele personae au un success de neimaginat, iar finalul este cel scontat. Ei aceste persoane nu se gandesc din prima la final, ci se gandesc pe termen scurt ce implicatii ar avea o decizie pro sau contra, si totusi nu pierd timpul cu analize si calcule.

In ceea ce privesc sentimentele, ei acum e atunci. Sentimentele si inima noastra ne spune de la un timp dupa ce am suferit ca e timpul sa ne aventuram din nou si sa nu mai tinem cont de trecut. Din fericire, aceste sentimente care ne dau curajul de a ne mai lasa condusi de ele inca odata sunt provocate, sa spunem asa de aparitia unei persoane care ne arata ca mai suntem capabili sa mai iubim, ne arata ca mai suntem capabili sa mai simtim ceva pentru cineva, ne arata ca au incredere in noi, ne stimuleaza sa mai incercam odata. Intr-un cuvant ne da curajul sa mai iubim odata. Cu toate aceste lucruri ne creste si increderea in sine, si ne ridica si vointa de a mai incerca odata.

De cele mai multe ori, cu toate dovezile practice, clare si logice pe care le primim de la astfel de persoane, preferam sa ne incredem tot in frica de a nu mai suferi odata. Iar cand persoana pleaca de langa noi, sau se departeaza, atunci realizam ce am pierdut si suferinta nu doar ca este mai ridicata, ci si mai intensa. Iar pe deasupra , gasirea curajului devine un lucru daca nu imposibil, unul foarte greu de obtinut, extrem chiar.

Si bineinteles ca deznodamantul e acelas. SINGURATATE. Indiferent ca e pe plan professional sau pe plan sentimental.

Nu ne place cand ni se spune ca suntem niste fricosi, si adeseori curajul ni-l gasim din orgoliu. “Adica de unde si pana unde sunt eu fricos\a? Las’ ca va arat eu voua frica!” Puff…ca prin magie uite curajul. Dar de ce trebuie sa ne fie ego-ul zgandarit ca sa ne gasim curaj?

Un alt lucru care ne alunga orice urma de curaj este resemnarea. “Ei s-a intamplat, am pierdut, a plecat, nu mai ramane nimic de facut.” O greseala fatala. Nu lasati resemnarea, lipsa de incredere, si o vointa la pamant sa va impiedice sa fiti fericiti si impliniti. Pur si simplu nu merita. Nimic pe lumea asta nu merita sa se lupte pentru el decat acela de a fi fericit si de a iubi. Pentru ca oricine ce zice, cu cat vremea trece cu atat mai greu vom putea iubi si vom vedea ca cei din jurul nostru sunt fericiti, iar noi suntem singuri si nefericiti. Un refren dintr-un cantec spune asa: “ Trece vremea,/ Trece vremea,/ Trece vremea,/ Si n-o poti opri. Doar iubirea,/ Doar iubirea/Doar iubirea / E tot ce ne-a ramas.”

Cand mergem pe strada sau ne plimbam prin parc siguri si vedem persoane care au pe cineva langa ei, sau sunt de brat sau de mana. Persoane care sunt inaintate destul de mult in varsta, ii vedem plimbandu-se de brat, fiecare din ei cu un baston chiar in cealalta mana, dar pe fata lor se vede linistea, se vede dragostea in ochii lor, si fericirea acea sublima, care nu poate fi descrisa in cuvinte. Zambim cand ii vedem, ne oprim chiar sa-i admiram, sunt cel mai bun exemplu de curaj.

Ei acele sunt persoanele care pe mine de multe ori m-a inspirat sa mai incerc odata. Luati exemplul lor si vetzi vedea ca fericirea e in fata voastra si tot ce trebuie sa faceti e sa o apucati. Altfel vom ramane singuri, si singuratatea este o greseala fatala. Acest subiect vom dezbate in partea a 3-a a acestui post.

Va urma…

Acel ce mult ne-a iubit, din slava Lui a coborat

Ne-a invatat ca sa iubim, asa cum El mult ne-a iubit

Umbland ca om pe-acest pamant,

Minuni , miracole si invataturi ne-a zis si aratat

Si cand ceasul a venit, tradat precum a fost si scris

Isus spre Golgota a pornit, loc sumbru, negru si cu plans

Un Miel fara cusur, fara pata, fara pacat

Pe cruce sus a fost urcat,

Luand asupra-I al lumii greu pacat, intre talhari El a fost pus

Dar si acolo, chiar strapuns

De cuie mari, cu spini pe frunte

El tot supus si tot senin cu dragoste ne privise

Greutatea El a dus pana in momentul ce-l facuse

Al sau Duh Sfant si pur in Mainile Tatalui El il puse

Cerul a plans, ingerii si ei, si Tatal ce mult ne iubise

C-a dat pe singurul Lui Fiu,

Ca noi sa fim salvati, curatati si pur la suflet

Intr-un mormant nou si rece

I-a tinut al Sau trup frant de cruce

Si-o lespede de piatra grea a sigilat intrarea muta

Insa nu mult timp trecu, si lespedea-I mutata

La trei zile dupa ce-a fost pus, trupul de moarte rapus

Nu a mai fost gasit si-atunci o veste buna a pornit

Din gura ingerilor pusi sa o spuna celor dintaI supusi

Ca ce-l ce-a fost rastignit si a murit

A inviat si-acum traieste, si lanturile mortii reci

Nu au putut sa-L lege, ci fiind acum sfaramate

Pacatele ne sunt iertate

Si cu cerul din nou legaturile sunt reinnodate

Sufletul ne din nou curat

Haina spalata si albita

In sangele-I sfant curs la Golgota.

Frica, Curajul si Singuratatea

Partea I - FRICA

Iata trei parti ale unui subiect rar dezbatut. Vom lua cele trei notiuni individual iar la final le vom aduce impreuna si vom vedea care unde duce. Sa incepem cu prima parte, si anume FRICA:

Ce este si de unde porneste frica?

Frica este un sentiment “produs” de mintea fiecaruia in urma unor experiente traumatizante sau in urma unor lucruri vazute sau auzite de si de la cei din jurul nostru. De cele mai multe ori frica se transforma in fobie.Frica de insect, in special de paianjeni (arahnofobia), frica de microbe, frica de oameni (androfobia), frica de intuneric, frica de spatii inguste si inchise (claustrofobia), frica de inaltime, etc, sunt doar cateva exemple, dar frica cea mai mare dintre toate, si peste care se trece extrem de greu, cunoscuta de toata lumea, insa de putini recunoscuta, foarte dezbatuta si asteptata in fiecare relatare, discutie de acest gen, sa fie analizata: frica de a iubi, frica de a-ti lasa sentimentele sa se exprime singure.

In ceea ce privesc primele “tipuri” de frica mentionate mai sus, in zilele noastre cercetatorii au pus la punct diferite metode prin care oamenii sa treaca de aceste frici (fobii), care mai de care mai diversificate. Acum, in functie de situatie, frica poate sa apara atunci cand suntem pusi in fata unor situatii limita, trecerea printr-o experienta traumatizanta sau atunci cand avem de ales intre doua lucruri, situatii mai bine zis cand trebuie sa alegem intr-un sens sau in altul.

Situatia cea mai des intalnita e atunci cand trebuie sa ne asumam un risc ca de exemplu o investitie pe un plan sau altul sau sa ne implicam sau sa punem pe picioare o afacere. Adeseori aceasta frica ne scapa de la multe neplaceri. Pierderea unor economii sau a unei sume de bani de regula atrage si teama de a ne avanta inainte. Este un fapt cunoscut, sau mai bine zis recunoscut acela cand ne vedem nevoiti sa subtiem consistenta portofelului, si ne gandim mai mult de doua ori inainte de a-l deschide. In majoritatea cazurilor aceasta frica ne protejeaza, mai ales cand deznodamantul situatiei nu e unul tocmai fericit.

Majoritatea acestor frici deriva dintr-o frica generala, frica de necunoscut. Firea omului e in asa fel construita incat sa ne fie frica de ceea ce nu cunoastem sau nu intelegem. De cele mai multe ori suntem impinsi pana la fobie sau sa facem ceva necugetat, chiar prostesc si ajungem sa suferim si noi si cei din jur. In unele situatii suntem impinsi de frica sa punem in aplicare zicala “cea mai buna aparare e atacul” si lovim inclusive in cei ce ne vor cu adevarat binele. Acum, acele persoane, desi rare, exista, si ne iarta una, doua, trei lovituri dar chiar si ei se indeparteaza de noi, si la fel ca si o obsesie, rezultatul e acelas: singuratate. Pe aceasta tema a singuratatii vom vorbi mai pe indelete intr-un viitor post, dar acum sa ne oprim si la partea fierbinte pe care stiu ca doriti sa iasa la iveala si care sa primeasca atentia cuvenita anume - frica de a iubi.

Sunt de parere ca atunci cand iubesti trebuie sa gandesti in egala masura si cu inima si cu mintea. Atunci cand gandim doar cu una din ele nu ajungem la cele mai bune rezultate. Dupa cum am definit frica mai devreme ca un produs sentimental conceput de mintea noastra si care apare in urma unor situatii neplacute sau a unor experiente traumatizante, frica de a iubi apare exact in urma unor experiente traumatizante – ruperea unei relatii de o persoana pe care o iubim fara sa fi invatat frica de acest sentiment. Dupa o astfel de experienta frica nu se instaureaza imediat cid oar dupa una din singurele doua situatii, pot sa spun chiar legate una de alta care pot provoca o asemenea frica: o situatie similara si poate chiar mai dureroasa decat prima iar a doua este asteptarea.

Poate nu imediat, facand referire la prima situatie, frica isi ia locul “cuvenit”. Dupa “prima iubire” nu putem spune ca ne e frica, cid oar putin reticenti, dar cu toata reticenta ne mai avantam odata pe aceasta cale a iubirii si inevitabil sfarsitul ei, sfarsit care la randul lui poate fi unul fericit sau unul nefericit. In cazul unui final fericit multe de spus nu sunt, in schimb in cazul unui final nefericit situatia atrage dupa sine si o multitudine de neplaceri, si una din ele este chiar aceasta frica de a mai iubi pe cineva, si care are acelas deznodamant: singuratatea. Din pacate aceasta frica odata aparuta, invatata si instaurata cu greu se mai poate trece de ea si din pacate nu e ceva ce o sa putem trece singuri peste. Acum poate o sa ma contraziceti si o sa spuneti ca e mai bine singuri si ca in timp o sa treceti peste. Aveti dreptate doar partial. Nimeni nu poate tree peste un astfel de hop singur aricat ne-am incapatana sa credem altfel, si aici intram incet incet in a doua situatie: asteptarea.

Frica de a mai iubi atrage dupa sine sin ganduri si intrebari sumbre, ca de exemplu: “Vei fi si tu la fel ca si precedentul…?”. O intrebare si o grija pe care o avem in mod normal, nimic neclar pe acest subiect, dar aici frica intervine cu termenii de comparatie in momentuin care cineva incearca sa ne cucereasca, cu dovezi faptice, practice nu doar din vorbe, iar aceasta frica practice ne inchide orice cale de acces spre a fi fericiti.

Din fericire exista un remediu pentru tot ce am scris mai sus, acesta fiind CURAJUL, dar ca orice remediu acesta are conditii de administrare. Curajul trebuie insotit de vointa, si de acceptul unei persoane care vrea sa ne cucereasca.

Sfarsitul primei parti.

OBSESII

Este trecut deja mult timp de cand nu v-am mai delectat cu vre-o relatare, si cum tocmai am fost “lovit” iar de un “moment de inspiratie”, subiectul gasit pentru acest moment este OBSESIA.

Acum sa vedem cu putem defini acest feeling, ca sa-i spunem asa (doar ca sa fim in pas cu moda). O definitie pe care i-am putea-o da ar fi in felul urmator: “obsesia este o extremizare a sentimentelor prin intermediul dorintelor fata de un lucru sau o fiinta care ne duc asemenea la practici extreme in urma carora suferim la un nivel destul de profund.”

Obsesiile, conform definitiei, pot fi impartite in doua mari categorii:

1. Obsesii pentru lucruri. Masinile, instrumente, orice lucru asupra caruia ne axam dorinta, si dup ace le obtinem devenim atat de legati de acel lucru incat devenim obsedati sa nu il pierde, sau sa il stricam, sau sa-l imbunatatim (masini, calculatoare, instrumente musicale sunt doar cateva exemple), sau sa-l schimbam cu unul mai bun dar asemanator, daca nu identic in privinta aspectului. Si...

2. Obsesii pentru fiinte. Unii fac obsesie pentru animale de companie, carora le asigura tot comfortul, ba chiar se neglijeaza pe ei pentru ca animalutul de companie sa aiba tot ce ii trebuie. Si sunt cheltuite sume enorme pentru toate astea, inclusiv plata unor sume destul de mari pentru gasirea sau rascumpararea lor. Din aceasta categorie cea mai periculoasa este obsesia pentru o persoana, pentru ca aici includem si sentimentele pentru persoana respectiva cat si partea sexuala, si in majoritatea cazurilor aceste doua notiuni nu ne sunt impartasite, ba din contra ni se demonstreaza exact contrariul, si atunci totul se transforma in suferinta incat ne incapatanam sa credem in ceva ce nu exista si nu va exista vreodata probabil.

Ne axam dragostea pe cineva anume, si ea ne spune sau ne da de inteles ca nu vrea sa aiba nimic de face cu noi. Ei acesta e punctul de start al acestui tip de obsesie. Refuzam categoric sa renuntam la acea persoana, chiar daca vedem clar ca nu suntem luati in seama, si un gest sau o privire, sa nu vorbim de un banal salut le interpretam gresit. Credem ca fiecare din aceste gesturi este de fapt o incurajare, cand se dovedeste a fi doar nimic suferim, si suferinta creste in intensitate cand realizam ca suntem ignorati si tot ce primim din partea persoanei este o indiferenta clara, iar obsesia se amplifica din ce in ce mai mult.

Ei acum e acum. Aceasta obsesie ne costa cam scump. Primul lucru care-l facem intr-o astfel de situatie e sa blocam orice acces spre noi.

Spre exemplu, ca si o incercare sa facem geloasa persoana asupra caruia avem fixata obsesia, intram intr-o relatie. La inceput, poate, ambii parteneri simtindu-se bine impreuna cand se aduce vorba de persoana caruia ii este atribuita obsesia, parca nu deranjeaza, se mai fac glume si se mai ironizeaza in legatura cu ce are si ce a pierdut respectiva persoana. Dar pe masura ce timpul trece discutiile despre a treia persoana devin din ce in ce mai dese, si relatia se destrama.

Indiferent cat de putin te implici, o parere de rau tot ramane, si bine inteles temenii de comparatie si intrebarile: “Cum ar fi fost daca.......?” iar punctele de suspensie se pot umple cu multe ganduri. Cu atat mai rau cand persoana aspra careia ne-am axat obsesia ne intoarce spatele fara sa ii pese catusi de putin de suferinta noastra, ba poate va face sik glume pe seama noastra, unele mai nesarate, altele de-a dreptul vulgare si sufeim din nou. Tendinta e sa dam vina pe ea pentru ca noi o vrem si ea nu ne vrea pe noi.

Asta e o greseala care duce obsesia la un alt nivel. Intr-un caz fericit ne dam seama ca nu are rost sa ne mai chinuim si vom dori sa scapam de ea,dar la ce nu renuntam e acea desarta speranta ca totusi ... Si uite asa obsesia continua, torturandu-ne atat sufletul si mintea cat si corpul fizic. Nopti nedormite, plasete, sarit peste mese (lipsa poftei de mancare) ajungem sa punem in aplicare la propriu zicala “a te usca pe picioare” nu doar la figurat.

Si uite cum ne complacem in tortura cu care ne face cadou obsesia pentru o himera, un miraj, o naluca poate chiar un fum, si ajungem sa trecem intr-o singuratate apasatoare, care la inceput dulce. Asa cum e moartea alba pentru cei ce adorm in zapada, la inceput plutim, visam dar in final orice vis isi are si el un sfarsit, si ne trezim in cruda realitate, si uitandu-ne in oglinda sufletului si ne vedem singuri suferinta creste si atinge cote din ce in ce mai inalte.

Relatie nu, fericire nu, iubire nu, suferinta cat incape. De ce? Din cauza unei incapatanari prostresti care nu ne lasa sa vedem padurea de copaci, si persoana reala, tangibila din fata noastra care ne-ar face sa ne simtim speciali care ne acorda atentie si tot ce are mai bun il pune la picioarele noastre, se loveste, mai bine zis izbeste de acest zid pe care noi il avem ridicat, si cu cat ar vrea mai mult ca sa il depaseasca sa ajunga la noi acesta se face din ce in ce mai mare si mai greu accesibil, ca intr-un final sa renunte si sa plece.

Nu vom observa pe moment, dar pe masura ce timpul va trece, si intr-un final probabil ne vom deschide ochii la ce avem si ce am avut si la ce am pierdut, persoana respecitva va fi de mult plecata, lasandu-ne doar amintirea una vaga chiar, si atunci vom suferi din nou, si vom plange pentru ca a fost atat de aproape de noi si noi l-am alungat cu obsesia noastra, ca sa ramanem in final doar cu lucrurile care le meritam din plin: obsesia, singuratatea, disperarea si parerea de rau.

Acum vin intrebarile:

Merita? Merita o viata traita in van fara nici o fericire fara nici cea mai mica urma de soare pe cerul ei? Pentru ce ne torturam singuri? Pentru naluci? Fumuri? Viziuni?Placerea de a ne chinui pe noi insine? De ce transformam niste sentimente neimpartasite intr-o obsesie dusa la diperare? De ce alegem sa fim singuri, neimpliniti, obsedati de cineva caruia nu ii pasa catusi de putin de noi? Pentru ce alegem nefericirea in detrimentul fericirii? De ce nu ne incredem in noi ca putem mai mult?

Va spun eu raspunsul la aceste intrebari:

PENTRU CA NE COMPLACEM IN SITUATIA ASTA. NE PLACE TORTURA SI CHINUL, SINGURATATEA SI DISPERAREA.

Aaaaaaa, sau nu ne place? Aha, atunci cred ca ar trebui sa ne deschidem ochii din fumul si ceata din fata lor si sa privim un pic mai aproape de casa la ce avem si sa nu dam cu piciorul la cineva doar ca noi suntem obsedati. Pentru ca nu vom da cu piciorul la ceva urat ci la ceva frumos, la cineva care poate ne va ajuta sa scapam de obsesia noastra si ne va face fericiti. Dar asta depinde de fiecare din noi cat de mult ne dorim asta, pentru ca, dupa cum am zis mai sus, daca ne incapatanam prostesc, si comparam fiecare persoana care doreste sa fie cu noi cu persoana asupra careia este plasata obsesia noastra, atunci facem o prostie mai mare decat noi insine.

Si voi incheia cu intrebarea, ganditi-va bine si raspunde-ti-va fiecare in dreptul vostru:

Singuratate, chin, durere, disperare, parere de rau sau fericire, dragoste, impliniri?

ALEGETI!!!

A small joy for the coming Christmas

Every time the dark is falling

Stars are shinning till the morning

Lighting up the nights blue sky

Till the morning’s rising sun

In this night Grace has come

In the shepherd’s humble shed

The world’s Saviors came to be

And the light of God to spread

For the mortal sin of men

God almighty agreed to let

His only Son to be born

To face death and save us again

Thus showing us the beauty of faith

He left the Heaven’s grace and came

To be born as men and suffer the wrath

For us to be accepted by God once again

“For God loved the world so much that

He gave his one and only Son,

So that everyone who believes in him

Shall not perish but have eternal life.”

_{(The Gospel of Marcus Chapter 3, Verse 16)}

Who are we, and why are we like this?

Who are you?

Who am I?

To question the course of life

And the lessons it has

To teach us to live by

Who am I?

To go astray

Who are you?

That stands in my way

And complicate the days

Who are you?

That has to learn

Who am I?

To close your path

To experiences

Who are we?

To deny what we like

Why?

Why stop something

That brightens the day?

Do we deserve?

To receive everything

That’s good and right

That’s bright

Like the sunlight.

So come and let the feelings fly

Let’s touch the highest sky

Let’s hold hands and give in

The passions sweet and warm embrace

In a starlight heaven

We continue our paths

Together.

Cand voi fi...m-ai dorit...

If she only knew, my friend....

A windy clear night

he station of the train

Walking up and down

From one to the other end.

WiA windy clear night

In the station of the train

Walking up and down

From one end to the other end.

The neck of the blouse

Lifted up on the back.

Like a shade someone approaches

Touches him on the shoulder.

They shake hands,

Begin to talk,

But one seems absent

With thoughts astray.

He seems to wait, to wonder

To ask himself only if

She wouldn’t change her mind

To come next to never.

As the train arrives

And people begin to descend

He turns away from the friend

With eyes glimmering with love.

But…the crowd melts

People spread in many ways

And the hope he had

Just fades away.

For she was not among them

Nor descending from the train

Sad, he turns his sight away

Losing hope to meet her that day.

With eyes staring at the ground

Filled with tears, almost cry

Lost of hope, and broken heart

Walks away into the hollow night.

And as he walks, through station’s dust

The shaded friend begins to ask

“She’s you’re sweetest angel,

Is she not?”

He lifts up his head,

Watches him into the eyes

And with whispered voice

He says just: “Aye…”

But words just stop

For with the corner of the eye

He sees her come

Along the walkway.

With hope renewed

I turn towards him

And I show him, her

Coming our way.

Warmly shake his hand

And say:

“If she only knew …”(sighs)

“If she only knew, my friend …”

Touches him on the shoulder.

They shake hands,

Begin to talk,

But one seems absent

With thoughts astray.

He seems to wait, to wonder

To ask himself only if

She wouldn’t change her mind

To come next to never.

As the train arrives

And people begin to descend

He turns away from the friend

With eyes glimmering with love.

But…the crowd melts

People spread in many ways

And the hope he had

Just fades away.

For she was not among them

Nor descending from the train

Sad, he turns his sight away

Losing hope to meet her that day.

With eyes stareing at the ground

Filled with tears, almost cry

Lost of hope, and broken heart

Walks away into the hollow night.

And as he walks, through station’s dust

The shaded friend begins to ask

“She’s you’re sweetest angel,

Is she not?”

He lifts up his head,

Watches him into the eyes

And with whispered voice

He says just: “Aye…”

But words just stop

For with the corner of the eye

He sees her come

Along the walkway.

With hope renewed

I turn towards him

And I show him, her

Coming our way.

Warmly shake his hand

And say:

“If she only knew …”(sighs)

“If she only knew, my friend …”

Nostalgie dupa tineretze...un moment amuzant.

Privind pe geam

Cu ochii-zare

Eu stateam

Privind pe geam

La noaptea rece

La ploaia ce cadea incet

Stateam lipit de geamul rece

Si ma gandeam la tot

Ce-a fost, va fi si este

Nu stiu cum, cand si unde

S-a intamplat sa te-ntalnesc

Si pe un drum de fericire

M-ai impins ca sa pornesc

Un fosnet imi rupse contemplarea

Si-o adiere calda ma invalui

Si-atingerea catifelata

A mainii tale ma uimi

M-ai luat de dupa umeri

Si cu-n sarut usor m-ai coplesit

Un fior cald trecu incet

Tu cand de mine te-ai lipit

Cu buzele intredeschise,

Te-ai apropiat incet incet

Cu un sarut de-a dreptul ingeresc

Mi-ai topit al mintii vant razlet

M-ai cuprins cu-atata pasiune

Cum nu mi-a fost dat sa intalnesc

Incat pe data tot raul din lume

A incetat foarte firesc

Atatea piedici am vazut pe cale

Pe multe-am reusit sa le ocolesc

Dar alaturea de tine

Pot trece peste toate cu succes

Nu va conta atunci ce spune

Nici X nici Y si nici Z

Cand eu te vad venind spre mine

Voi sti atunci ca te iubesc

Iar tot ce e furtuna-n cale

Va disparea brusc si firesc

Un cer albstru va apare

Cu-n soare galben si maret.

Beauty and special

The special things we see in life

The trees, the birds, the sun up high

The blue sky, the gentle rain

The flower’s blossom everyday

So does the soul, in heart’s embrace

The love to feel, to make it stay

To make it grow, to bright the day

And warm the ice that melts away

Of someone’s heart, frozen and frail

Who has a doubt of what to say

Not to seem weak and soft someway

Afraid that one could see and contemplate

The beauty that lies within

The hearts barred gate

The softness of the breeze

That the soul could make

Open the eyes to see that someday

The pure love that comes your way

Will be bright as the summer’s sunny day

And all the pain will fade away.

No grief, no sorrow, no pain

Only green trees

With honey bees, and blossomed flowers

A gentle rain that washes all AWAY!

Past, present and future

A destiny, a fate, a faith

Changeable by the blow

Of the wind, in moments

That pass too slow

Walking down the life’s cold path

With bare feet, through shroud of dust

Making choices, taking lust

In else’s pains and suffered past.

For many sorrows

Sadness and grief

Feeling’s death and cold feet

Lies the loneliness dark embrace

Someone said

In times long passed

Go to battle, fight

And win the chest

The chest of wonders

The chest of death

The death of past

And the future of the rest

To make the future to be the best

Is not to dwell into the past

But to fight and make the most

Of the present’s gift and gloss

Only then we start to live

Only then we learn to give

When we seal off our past

And embrace the gift

The gift of present

The gift of light

That lies in each

Day of our life.